|
Post by Alexander on Feb 3, 2018 9:30:06 GMT
|
|
|
Post by ThePhenom on Feb 6, 2018 22:19:51 GMT
The Latin Snake: "Ne îndreptăm cu pași repezi către finalul acestui show. Primul BURN din istoria noului IFF s-a dovedit a fi unul cu adevărat electrizant, dar încă mai avem două meciuri ce se anunță cel puțin la fel de interesante ca celelalte. Crasquel Joker vs Scott Parker, respectiv main-event-ul, Rated-R Destiny vs Kevin Stewart." Johnny Christensen: "Așa este, iar acum vom avea înfruntarea între doi oameni care au fost campioni mondiali, ca mine, de altfel. Scott Parker a fost dublu campion IFF World, în timp ce Crasquel Joker a fost campion W365 World, dar și campion WRM World Heavyweight." The Latin Snake: "Despre Crasquel Joker știm că a participat ani la rândul atât în W365, cât și în WRM, dar nu a luptat niciodată în IFF, deși a avut câteva apariții în această federație pe vremea când făcea parte din Coalition."
Arena freamătă, în așteptarea unui nou meci interesant, după ce fanii au avut parte de o seară plină de înfruntări de calitate și de revenirea unor nume mari de pe scena wrestling-ului din România.
Look in my eyes, What do you see?!
Piesa "Cult of Personality" a celor de la Living Colour erupe în boxele arenei IFF, iar asta poate însemna doar un singur lucru. Imediat, pe rampa de intrare se poate întrezări o siluetă, cea a fostului campion mondial din W365 și WRM, nimeni altul decât Crasquel Joker.
The Latin Snake: "Ce poartă la brâu Crasquel Joker?" Johnny Christensen: "Snake, cred că știu ce e, dar tu bineînțeles că n-ai de unde! E titlul World Heavyweight din WRM, cel pe care Joker l-a cucerit la ultimul show din istoria acelei federații și a plecat cu el acasă! Deja un moment fabulos pentru noul IFF!"
Pe măsură ce înaintează, se dovedește a fi corectă afirmația lui Johnny Christensen deoarece devine din ce în ce mai clar că ceea ce poartă Crasquel Joker la brâu este într-adevăr centura WRM World Heavyweight Champion, pe care superstarul straight-edge a câștigat-o la ultimul show din istoria WRM, în fața colegului său de pe atunci din facțiunea Coalition, Kevin Stewart.
Reacția fanilor este una mixtă, unii dintre ei fiind încântați să-l vadă pe Crasquel Joker în IFF, aducând centura supremă din WRM, în timp ce alții îl fluieră, probabil fiind destui oameni care nu uită că superstarul straight-edge a cucerit acel titlu făcând parte din Coalition, într-o perioadă în care această facțiune domina wrestling-ul din România și nu era tocmai iubită în rândul fanilor. Superstarul straight-edge se îndreaptă hotărât către ring, cu pași mari.
The Latin Snake: "Interesantă reacția publicului. Nu poate fi uitat așa ușor faptul că Joker a fost membru Coalition, deși poate între timp a devenit un alt om, încă nu avem de unde să știm... Ceea ce e și mai interesant că Joker nu reacționează absolut în niciun fel. Pare foarte concentrat doar pe ce are de făcut în această seară." Johnny Christensen: "Meh, de ce ar da doi bani pe reacția acestor oameni când este un campion? Ai fost și tu wrestler, Snake. Bine, nu cel mai grozav, dar totuși.. Într-o zi acești așa ziși "fani" te înjură, în alta te aplaudă, depinde cum s-au trezit dimineață. De ce ai mai pierde timpul să-i bagi în seamă sau să-ți pese de ei?" The Latin Snake: "Poți zice tu, Johnny, câte vrei despre mine, dar știi foarte bine că acești oameni te pot face cu energia lor să găsești resurse nebănuite." Johnny Christensen: "Sigur, Snake, sigur, de aia ai câștigat tu atâtea titluri aici în IFF."
Crasquel Joker continuă să privească fix către ring și nu se uită la public nici măcar cu coada ochiului. Superstarul straight-edge ajunge în zona apronului, moment în care se îndreaptă către scările metalice. Joker le urcă lejer, iar apoi pătrunde în ring printre coarda superioară și cea mediană. Ultimul campion WRM World Heavyweight din istorie face câțiva pași în față, iar apoi se întoarce brusc cu fața către rampa de intrare, de unde din clipă în clipă trebuie să apară Scott Parker. Joker se așează apoi pe șezut, își încrucișează picioarele, își dezleagă centura de la brău și și-o așează pe umăr, continuând în tot acest timp să privească concentrat către titantron, ignorând complet audiența. Fanii încep să-și schimbe atitudinea, nefiind tocmai încântați de modul în care sunt tratați de către fostul membru Coalition și, curând, fluierăturile încep să se înmulțească la adresa lui Joker, acoperindu-i pe oamenii care încă-i scandează numele.
The Latin Snake: "Joker pare foarte hotărât în această seară, dar Scott Parker nu e în niciun caz omul care să evite provocările." Johnny Christensen: "Lasă asta, ce-ți ziceam despre public? Mulți dintre cei care-l aplaudau mai devreme, acum îl fluieră. O gașcă de schizofrenici."
|
|
|
Post by 123Rabbit on Feb 7, 2018 20:19:03 GMT
TLS: Pana cand fostul campion mondial isi va face aparitia, haide sa vorbim despre ce s-a intamplat in ultima perioada.Trebuie sa recunoastem ca Scott Parker a avut o viata foarte interesanta in afara ringului de lupta, judecand dupa pozele postate pe retelele de socializare din diferite locatii impresionante. Mai mult, avem informatii ca acesta si-a deschis si o academie de wrestling, deci nu putem spune ca englezul a stat departe de ringul de lupta. Johnny Christensen: Cred ca asta este un lucru bun pentru wrestling. Parker a ajuns totusi la o varsta si acest lucru este imbucurator pentru viitorul acestui sport. Daca stam sa ne gandim, istoricul sau in IFF poate fi o rampa excelenta de lansare pentru debutanti si nu numai. Sunt curios daca vom afla mai multe de la el despre acel proiect. TLS: Sa nu uitam de speech-urile sale in care spunea ca nu mai are nimic de demonstrat lumii wrestling-ului. Si pe buna dreptate - a castigat tot ce si-a propus, a oferit momente memorabile, ba chiar a tinut centura IFF World pe umar mai mult decat oricine. Prin aceasta academie ma gandesc ca Parker face un pas inapoi din lumina reflectoarelor si incearca sa devina omul din spatele viitoarelor talente ale IFF-ului. Johnny Christensen: Sa nu tragem concluziile prea devreme totusi. Poate isi doreste aceasta centura Heavyweight mai mult ca niciodata. Momentan nu a dezvaluit nimic despre aceasta academie sau despre viitorul sau in aceasta companie, cu alte cuvinte ne putem astepta la orice din partea sa. Haideti sa privim niste imagini filmate cu ceva timp in urma.
~~~ Imaginile se muta in parcarea arenei, acolo unde isi face aparitia la volanul unui automobil de lux nimeni altul decat fostul dublu campion IFF World – Scott Parker. Englezul isi da jos ochelarii de soare si isi aseaza geaca de piele, timp in care masina sa este inconjurata de reporteri. Dupa ce coboara din masina acesta se opreste in loc si fixeaza cu privirea logo-ul IFF Wrestling, dand senzatia ca astepta de mult revenirea in federatia care l-a consacrat si in care a activat aproape toata perioada sa ca wrestler profesionist. Parker reuseste cu greu sa isi mascheze emotiile iar publicul reactioneaza foarte pozitiv la momentul personal a lui Parker, atmosfera din interior fiind una incendiara. Astfel, se creeaza un cadru memorabil care poate fi incadrat fara nici un dubiu in categoria momentelor cheie al acestui show.
Timpul care a trecut de cand s-a inchis federatia si-a pus amprenta asupra lui Parker, care pare mai impunator ca niciodata. Acesta a facut multe schimbari la look-ul sau si la vestimentatie, iar aspectul sau indica un element nou de profesionalism in personalitatea lui Parker. Fostul campion incepe sa se indrepte catre vestiarul sau, fiind bombardat pe drum de intrebarile reporterilor, care incearca sa-i adreseze cateva intrebari asteptate cu interes de catre spectatori dar probabil si de catre Crasquel Joker.
Reporter IFF Wrestling #1: Care e motivul pentru care ati decis sa va intoarceti in ringul IFF? Am vazut ca altii au fost sunati de domnul O'Money, multi au revenit pentru pasiunea pentru wrestling... care e motivul tau? Scott Parker: Unii au fost sunati de O’Money, in timp ce altii au fost sunati chiar de mine. Cum altfel sa inceapa aceasta noua era fara un lider adevarat?
Reporter IFF Wrestling #2: Cu ce s-a ocupat omul Scott Parker in perioada de timp de cand IFF s-a inchis si pana acum, la primul meci de la revenire? Scott Parker: Parker a cautat formula potrivita in tot acest timp. Si a gasit-o.
Reporter IFF Wrestling #3: Ce poti sa ne spui despre meciul tau din aceasta seara cu Crasquel Joker? Crezi ca poti merge la PPV sa te lupti pentru titlul IFF Heavyweight? Scott Parker: Cate titluri a castigat Crasquel Joker in IFF? Iti spun eu, niciunul. Adevarul este ca in cea mai tare federatie din Romania, numele lui Joker apare doar la notele de subsol. Stii cine a castigat meciul MiTB din IFF si doua titluri IFF World? Eu. Stii cine are cel mai longeviv reign IFF World din istoria acestei federatii? Eu. Stii care e singurul om care a spus NU Coalitiei si i-a lasat cu ochii in soare? TOT EU. Si poate o voi face din nou…
~~~
Inapoi in arena, melodia celor de la Breaking Benjamin, “Blow me Away” rasuna puternic in difuzoare, semnaland venirea superstarului englez. Dupa cateva momente in care se lasa asteptat, fanii scandandu-i numele dublului campion IFF World, Scott Parker paseste din nou intr-o arena IFF dupa mai bine de 3 ani. Acesta merge lent pe rampa de intrare, privind atent desfasurarea fanilor din tribune si absorbind fiecare strop din atmosfera incendiara creata de fani. Englezul isi executa taunt-ul energic pe rampa de intrare, dupa care porneste cu incredere spre ring, uitandu-se cand in stanga, cand in dreapta catre public. Parker urca pe scarile metalice si intra in ring, ca mai apoi sa isi execute inca o data tauntul in mijlocul ringului, ingnorandu-l complet pe adversarul sau si comportandu-se ca si cum el nu se afla acolo.
TLS: Parker a dat totul pentru aceasta federatie si acum putem spune ca s-a intors acasa! O primire foarte frumoasa oferita de public. In istoria acestei federatii au fost multe evenimente care cu siguranta l-au marcat pe Parker, dar niciunul nu cred ca a avut aceeasi valoare sentimentala cum a avut aceasta revenire. Johnny Christensen: Lasand asta la o parte, raspunsurile lui Parker sunt cu semnul intrebarii. M-au pus serios pe ganduri. Cred ca Scott Parker are ceva pregatit pentru IFF, si mor de curiozitate sa aflu ce.
|
|
|
Post by ThePhenom on Feb 8, 2018 14:57:58 GMT
Joker continuă să stea pe șezut, zâmbind ironic câtre adversarul său, care primește urale din partea fanilor și pare că a atras întreaga arenă de partea lui. Brusc, superstarul straight-edge se ridică în picioare și merge la marginea ringului, acolo unde îi înmânează titlul său unui oficial IFF. Fără să ezite, Crasquel Joker se duce apoi în fața lui Scott Parker, iar cei doi își aruncă priviri pline de ură, fiind împiedicați să nu își care pumni doar de către arbitrul care le explică regulile.
The Latin Snake: "Deja este evident că Joker și Scott Parker nu sunt doi tipi care se plac unul pe altul. Probabil vom avea un meci extrem de intens, ego-ul celor doi cu siguranță nu-i va lăsa să cedeze așa ușor." Johnny Christensen: "Rămâne de văzut, Snake. Conform ideilor tale, Scott Parker ar trebui să-l zdrobească ținând cont că mii de oameni îi scandează numele."
Arbitrul îi face semn timekeeper-ului că totul este în ordine, iar gong-ul ce anunță începutul meciului sună. Cei doi wrestleri continuă să se analizeze unul pe celălalt, iar Joker îi face semne lui Parker că nu gândește și începe să țipe către el.
Crasquel Joker: "Ești idiot? Știi care e motivul pentru care nu am niciun titlu în IFF până acum? Pentru că nu am luptat niciun minut în mizeria asta de federație."
Remarca lui Joker către adversarul său stârnește un val de huiduieli din partea publicului, iar până și ultimii fani care-l aplaudau pe superstarul straight-edge, încep acum să-l fluiere, trecând de partea veteranului IFF.
The Latin Snake: "O replică complet lipsită de respect din partea lui Joker. Până una alta, jignește federația care momentan îi plătește salariul!" Johnny Christensen: "Totuși, știi că într-un fel are dreptate, nu? Normal că nu avea cum să câștige un titlu într-o federație în care abia debutează în această seară. Și până una alta, a fost campion mondial în alte două federații, lucru care nu se poate spune despre Parker."
Parker îi face semne lui Joker să vorbească mai puțin și să înceapă lupta. Cei doi se apropie unul de altul, fiind pregătiți să intre într-un clinch specific începuturilor de meci, dar în ultimul moment, Joker se retrage, dându-și seama că avantajul fizic nu este de partea sa. Joker rânjește către Parker și începe să se miște în jurul lui. Superstarul straight-edge reușește să-i livreze o lovitură de picior în coapsă fostului campion IFF, dar acesta din urmă nu pare afectat, iar Crasquel Joker se retrage din nou. CJ își continuă dansul în jurul adversarului, încercând să-l lovească cu piciorul pe Scott Parker.
The Latin Snake: "Pentru ce gură mare are Joker ar trebui să ne arate mai mult. Până una alta, tot ce face în acest ring este să fugă de Scott Parker în loc să lupte ca un bărbat." Johnny Christensen: "Nu degeabă nu ai fost niciodată campion mondial în România... Este vorba strict de strategie."
Parker este amuzat de încercările lui Joker, dar superstarului straight-edge pare să nu-i pese de acest lucru. Mișcându-se prompt, superstarul straight-edge încearcă să-i livreze o lovitură de picior în coaste campionului IFF, dar Parker reacționează rapid și îi prinde piciorul adversarului său. Crasquel Joker țopăie într-un picior, făcându-i semne adversarului său să nu-l lovească, dar Scott nu ține cont de asta și îl decapitează practic pe fostul membru Coalition cu o lovitură de antebraț violentă.
The Latin Snake: "Oh, ce Clothesline! Aproape că i-a sărit capul de pe umeri lui Joker, care începe să vadă cu ce se mănâncă treaba în ringul IFF."
Scott Parker nu pierde timpul și îl ridică rapid pe Joker de la podea. Îl ține de o mână, după care îi livrează încă un Clothesline devastator, iar superstarul straight-edge este întins pe podea și pare deja KO. Fanii continuă să-i scandeze numele fostului campion IFF, care încearcă prima numărătoare a meciului.
UNU….. DOI……. KICK-OUT!
Joker reușește să ridice umărul în ultima clipă, evitând o înfrângere umilitoare, dar Scott Parker pare de neoprit în aceste momente.
The Latin Snake: "În ritmul ăsta, nu cred că vom avea parte de un meci prea lung. Scott Parker este în totalitate în controlul acestei lupte, iar Joker pare incapabil să riposteze." Johnny Christensen: "Nu te grăbi, amice. E un început mai slab de meci, atâta tot."
Scott Parker zâmbește ironic către adversarul său și îi împinge capul cu vârful bocancului.
Scott Parker: "Haide, campionule, asta e tot ce poți?"
Parker nu pare că are de gând să mai piardă vremea și îl readuce în poziție verticală pe Joker, împingându-l în corzi. În momentul în care superstarul straight-edge revine din inerția lor, fostul campion IFF îl ridică pe umeri, îl răsucește, iar apoi îi zdrobește coloana pe genunchiul său, cu un Tilt-a-Whirl Backbreaker menit să aducă finalul meciului mai repede. Joker se zvârcolește pe podea de durere, dar Parker nu îi oferă niciun moment de respiro și încearcă un nou pin.
UNU…. DOI…. TRE, NU!
Joker reușește încă o dată să se salveze în ultima clipă, ridicând umărul de la podea. Parker nu pare deloc deranjat de acest lucru, ba din contră.
The Latin Snake: "Joker începe să învețe că IFF-ul este "the real deal" când vine vorba de wrestling-ul din România și îi este predată o adevărată lecție din partea lui Parker! Sunt destul de convins că finalul meciului e aproape, Crasquel Joker e absolut neputincios în fața forței fostului nostru campion." Johnny Christensen: "Al nostru? Poate al tău.."
Parker face semne că totul este pregătit pentru a încheia meciul și îl așteaptă tacticos pe Joker să se ridice. Publicul aplaăud frenetic, în timp ce superstarul straight-edge este încă groggy și se târăște către corzi, pentru a se ajuta de acestea ca să revină în poziție verticală. Cu greu, CJ reușește să se ridice în picioare, dar în spatele său, Parker îl pândește nerăbdător. În momentul în care Joker se întoarce, fostul campion IFF se repede către el, face o piruetă și încearcă să-i zdrobească craniul cu o lovitură de cot. Crasquel Joker izbutește să evite Discus Elbow Smash-ul oponentului său, ridicând piciorul și lovindu-l cu talpa în cot pe britanic. Scott Parker pare vizibil afectat de către lovitura încasată, dar Joker nu pierde vremea și îi livrează rapid o lovitură de picior violentă direct în ceafă adversarului său.
Parker cade inert la podea, dar imediat după acest moment, Joker se prăbușește și el lângă adversarul său, loviturile încasate în acest meci spunându-și cuvântul.
Johnny Christensen: "Un Roundhouse Kick de toată splendoarea! Din câte am auzit, în timpul în care a lipsit din wrestling, Joker a practicat Muay Thai și Jiu-Jitsu, iar stilul său de luptă s-a schimbat destul de mult față de anii trecuți. Creierii lui Scott Parker cred că sunt puternic zdruncinați, iar Joker ar trebui să profite de acest moment și să facă pin-ul!" The Latin Snake: "Într-adevăr, este impresionant cât a reușit Joker să ridice piciorul, dar acum tu ești cel care te grăbești. Joker se află pe podea și el, nici nu e de mirare ținând cont de câte a încasat în acest meci."
|
|
|
Post by 123Rabbit on Feb 9, 2018 21:52:29 GMT
In urma manevrei executate mai devreme, Joker este primul om care isi revine si observa ca adversarul sau se afla inca la podea. Acesta incepe astfel sa se tarasca spre Parker in speranta unui nou pin. Joker il acopera pe superstarul englez, iar arbitrul are reactii rapide si imediat incepe numaratoarea, Englezul reuseste sa-si ridice umarul la timp, fix inainte ca numaratoarea sa ajunga la 3. Joker bate nervos cu palma in canvas, uitandu-se dispretuitor la Parker care se afla in continuare la podea.
TLS: Sa ne obisnuim cu acest scenariu, Johnny? Pin nereusit urmat de gesturi evidente de frustrare din partea lui Joker? Johnny Christensen: Nu stiu ce te face sa spui asta. Joker mai are o gramada de aratat, iar Parker nu arata deloc ca un fost dublu campion. Probabil gasesti oameni la academia sa care sunt mai in forma decat Parker in acest moment.
Campionul WRM da semne ca urmeaza sa incerce o manevra mai de impact, pentru ca il trage pe Parker langa coltul ringului si fara vreun moment de ezitare, incepe sa escaladeze in viteza turnbuckle-ul. Odata ajuns pe el, Joker se ridica complet in pozitie verticala si, dupa un moment in care ii arunca o privire adversarului sau, asigurandu-se astfel ca acesta se afla in pozitia oportuna pentru executarea acestei sarituri, superstarul straight-edge se arunca peste Parker cu un Diving Elbow Drop care ridica fanii de pe scaune. Totusi, in acelasi moment, Parker reuseste sa isi revina si se strecoara rapid in afara ringului, fortandu-l pe Joker sa loveasca doar canvasul, timp in care se sprijina de gardul protector si isi freaca locul din zona gatului unde i-a fost aplicat acel Roundhouse Kick.
TLS: O aterizare nereusita de pe turnbuckle, iar Parker beneficiaza de momente vitale de respiro. Johnny Christensen: Pentru cat timp? Poate ca Joker nu a fost in IFF, dar e unul dintre cei mai experimentati oameni din activitate.
Parker continua sa se concentreze pe masarea zonei, crezand ca se afla in afara oricarui pericol, si astfel nu il observa pe Joker care incepuse sa isi ia avant si se propulseaza printre coarda superioara si cea mediana in afara ringului cu un Suicide Dive de efect. De data asta, manevra lui Joker este dusa la bun sfarsit, pentru ca Parker nu mai reuseste sa evite contactul si este izbit cu spatele de gardul protector, prabusindu-se la podea in afara ringului.
Johnny Christensen: Spuneam la inceput ca Parker si-a deschis o academie de wrestling? “Neatentia” este predata ca un bonus? Nici nu vreau sa-mi imaginez ce poti sa inveti de la el.
Mai apoi, superstarul straight edge ii arunca o privire lui Scott Parker, care se afla la podea resimtindu-se in urma manevrei de mai devreme. Acesta isi da seama ca adversarul sau e ranit, asa ca gaseste un moment pentru a privi spre cea mai apropiata parte a tribunei de locul in care se afla si sa le zambeasca ironic, in acelasi timp ducand mainile ambele maini in lateral. Mai apoi, Joker il apuca pe Parker de attire si de gat, ridicandu-l astfel de la podea si il arunca inapoi in ring pe sub coarda inferioara. Superstarul intra si el imediat, insa nu se grabeste pentru ca observa ca Parker se afla in continuare intins pe canvas. Luptatorul englez face eforturi sa se ridice de la podea, insa fiecare efort ii este anulat de Joker care ii ingreuneaza misiunea cu niste lovituri de picior in zona capului. O mica neatentie il costa insa pe Joker, pentru ca Parker reuseste sa ii prinda piciorul drept si il trimite pe Joker la podea cu un Dragon Screw, dupa care se rostogoleste langa corzi, intr-un colt al ringului.
TLS: Experienta lui Parker isi spune cuvantul! Un Dragon Screw care ii afecteaza vizibil genunchiul adversarului. Calitatea in ring a lui Joker va avea cu siguranta de suferit daca Parker continua sa aplice lovituri in acea zona.
Parker se ridica in cele din urma, nu fara ajutorul corzilor, si cauta din nou sa-i aplice lui Joker lovituri in zona genunchiului cu o intensitate din ce in ce mai mare. Englezul il apuca sanatos de cap pe adversarul sau si il forteaza astfel pe acesta sa se ridice in picioare, desi Joker da semne evidente de dificultate in a-si mentine pozitia bipeda. Folosindu-se de avantajul fizic, Parker il impinge pe Joker in corzile laterale, ca mai apoi, la intoarcere sa ii inclesteze mana dreapta in jurul gatului si sa il izbeasca violent de canvas cu un Lifting Reverse STO perfect care ridica intreaga arena in picioare.
TLS: SUPERB!!! Aveai dubii in privinta lucrurilor pe care le poti invata de la Parker? Manevra asta trebuie sa puna cu siguranta capat acestui meci.
Johnny Christensen: Iata si pinul! 1…2…
|
|
|
Post by ThePhenom on Feb 20, 2018 10:23:32 GMT
Joker ridică din nou umărul în ultima clipă, salvându-se încă o dată în acest meci. Din public se aude un oftat prelungit, în timp ce Parker pare uluit de faptul că nu a reușit nici de această dată să-și adjudece victoria.
Johnny Christensen: "Este clar, Joker nu poate fi doborât atât de ușor! Iar Parker devine din ce în ce mai frustrat, e clar că se aștepta să se impună în urma acelui Reverse STO. Probabil fostul campion IFF își va pierde din concentrare, lucru de care Joker ar trebui să profite." The Latin Snake: "Scott Parker nu e un amator oarecare, are ani de experiență în acest ring și cu siguranță nu se va precipita și va continua să abordeze meciul cu maximum de atenție."
Parker îl ridica de păr pe Joker, dar spre surprinderea întregii arene, Joker reacționează prompt și îl izbește în ceafă pe oponentul său cu un fulgerător Step-up Enzuigiri. Lovitura neașteptată încasată de fostul campion IFF îl doboară pe acesta în genunchi, în timp ce superstarul straight-edge pare că și-a recuperat din energie și se ridică rapid în poziție verticală. CJ îl privește pe Scott Parker care se află încă în genunchi, iar Joker face semne că va urma să lovească decisiv.
Johnny Christensen: "Gata, e gata! Joker va termina toată povestea asta aici, urmează să-i zboare capul de pe umeri lui Parker!"
Joker se dă doi pași în spate pentru a-și lua avânt, iar apoi încearcă să-i zdrobească falca lui Scott Parker cu o lovitură de picior, dar fostul campion IFF reacționează la timp și reușește să-i prindă piciorul oponentului său. Parker continuă să-l țină de picior pe Crasquel, iar apoi îl trântește pe acesta din urmă la podea cu un Dragon Screw. Chiar și după ce superstarul straight-edge izbește podeaua, Parker nu-i dă drumul la picior, ba mai mult, îl plasează pe oponentul său într-un Figure Four Leglock.
The Latin Snake: "Ce spuneai, Johnny? Situația s-a întors la 180 de grade, Joker este acum în mare dificultate și rămâne de văzut dacă va putea rezista presiunii puse asupra piciorului său sau va ceda!" Johnny Christensen: "Calmează-te, te-ai mai entuziasmat de câteva ori până acum și de fiecare dată, Joker te-a făcut să taci."
Joker se zbate în agonie la podea, părând că nu mai are mult până când va tapa. Superstarul straight-edge încearcă să se târască către corzi, dar Scott Parker nu-i permite acest lucru, lasându-se pe spate complet pentru a muta centrul de greutate.
Johnny Christensen: "Ce naiba? Parker se află cu ambii umeri la podea, în aceste momente arbitrul trebuie să-l numere! 1, 2, 3, haide, arbitre, ce naiba faci? Joker trebuie declarat câștigător, a câștigat!"
Presiunea pusă de Parker este din ce în ce mai mare, iar Joker își dă seama că șansele sale de a ajunge la corzi sunt nule și nu există nicio șansă de scăpare, motiv pentru care bate în podea.
TAP OUT!
Scott Parker îl eliberează imediat din priză pe Joker și se ridică rapid în picioare, având mâinile în aer, în timp ce arena IFF îl ovaționează la scenă deschisă pe favoritul lor.
The Latin Snake: "Scott Parker a câștigat și va lupta pentru titlul IFF Heavyweight la Annihilation! O victorie meritată pe deplin și are o șansă enormă de a ajunge din nou campion mondial în IFF." Johnny Christensen: "Victorie meritată pe deplin, ești nebun? Cred că a stat cel puțin 5 secunde cu umerii întinși pe podea și nu a fost numărat de arbitru, chiar nimeni n-a văzut asta?"
Arbitrul meciului este chemat la marginea ringului de către timekeeper care îi șoptește ceva la ureche. Oficialul IFF transmite apoi ceva prin casca pe care o avea la ureche, iar pe titantron apare o reluare ce înfățișează momentele de final ale meciului. Pe imagini se poate observa, într-adevăr, că în momentele premergătoare tapării lui Joker, Scott Parker se afla cu ambii umeri lipiți de podea.
Johnny Christensen: "Da, e evident, Joker trebuie declarat câștigător!" The Latin Snake: "Fii serios, nici nu-s convins că acolo au fost 3 secunde măcar." Johnny Christensen: "Păi nu au fost 3 secunde, au fost cel puțin vreo 5!"
Parker îl privește încruntat pe arbitru, în timp ce Joker este retras într-un colț al ringului, unde se ține de piciorul care a fost afectat în urma acelui Figure Four Leglock. Arbitrul merge din nou să discute cu time-keeper-ul. După câteva momente de parlamentări între cei doi, arbitrul pare că a luat o decizie, pe care i-o comunică omologului său. Time-keeper-ul merge să-și procure un microfon și anunță rezultatul meciului.
REMIZĂ
Johnny Christensen: "Ce naiba e asta? Crasquel Joker a câștigat acest meci, l-a numărat pe Parker pentru vreo 7 secunde!" The Latin Snake: "Parcă până acum erau doar 5. Fii serios, Joker a tapat, ce poate fi mai evident decât victoria lui Parker? Însă lăsând asta, ce naiba se întâmplă cu meciul pentru centura IFF Heavyweight de la Annihilation din moment ce s-a acordat remiză?" Johnny Christensen: "Nu știu, dar cu siguranță urmează să aflăm."
Parker se duce în direcția arbitrului și începe să se certe cu acesta, în timp ce Joker nu pare nici el foarte mulțumit, dar este mai preocupat să părăsească ringul și se încerce să mențină în poziție verticală, resimțind încă dureri la picior.
*TO BE CONTINUED IN PROMOS*
|
|